A fost un duel al românilor în campionatul Primavera al Italiei. Fiorentina – Inter s-au întâlnit ieri, la nivelul echipelor under 19.
Formația antrenată de Cristi Chivu a fost învinsă cu 3-1, iar unul dintre golurile gazdelor a fost marcat de Andrei David.
Poreclit de italieni „Micul Mutu”, mijlocașul ofensiv a punctat golul de 2-1, cu un șut în diagonală, de la limita careului mare, care s-a dus în vinclul porții lui Inter.
Andrei David are 19 ani și este unul dintre cei mai talentați jucători pe care Fiorentina îi are astăzi în academie. Mijlocașul ofensiv s-a pregătit în mai multe rânduri alături de prima echipă și ar putea debuta în Serie A în următoarea perioadă.
Totuși, David are un singur meci la loturile naționale de juniori și lipsa de interes a federalilor l-au determinat pe tatăl acestuia să depună actele necesare dobândirii cetățeniei italiene, din informațiile Prosport.
Andrei David a început fotbalul în România, dar a plecat cu părinții în Italia. Are 10 partide în acest sezon pentru Fiorentina Primavera.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER